Tabăra din pridvorul satului - Tânărul între reușită și eșec

4 Iulie 2017

 

~Taberele sunt un mediu în care, pe lângă diversele lucruri pe care le învaţă, tinerii au ocazia să experimenteze pe Dumnezeu și apartenenţa lor la Biserică altfel decât în parohii sau în familie. Așa cum, în general, parohiile nu sunt comunităţi de sfinţi, ci de oameni obişnuiţi, fiecare cu nevoile şi căutarea lui – taberele sunt locul în care se află atât tineri care vin din familii practicante, cât şi tineri care nu au primit nicio educaţie religioasă în familie. Astfel, între tineri are loc o adevărată întâlnire prin care ei descoperă ceea ce îi uneşte dar şi ceea ce îi face unici, se descoperă pe ei înşişiRegăsindu-se pe ei înșiși, de fapt se regăsesc în Hristos și în Biserică. Cei care trăiesc în unire şi prietenie se bucură unii de alții și de Dumnezeu, și tocmai această comuniune dintre ei este ceea ce îi poate întări sau le poate deschide calea de cunoaștere mai adâncă a Domnului Hristos, Cel Care vrea ca pe fiecare om să-l numească prieten al Său (In 15, 15).

Participarea într-o tabără influențează percepția copiilor și a tinerilor asupra lumii în care trăiesc, fie ea dinafara sau dinlăuntrul lor, iar valorile propuse acolo pot prinde rădăcini mai adânci, decât valorile (sau non-valorile) din alte medii. În tabără Ortodoxia, este prezentată și trăită, nu doar expusă teoretic. În tabără, forța anturajului este folosită în sens pozitiv, tinerii petrecând timp împreună și încurajându-se unii pe alții să se roage sau să își împărtășească frământări cu privire la credința lor. Astfel, ei își consolidează identitatea de creștini și își asumă într-un mod personal ceea ce alții (nașii, părinții) au făgăduit pentru ei până atunci în fața lui Hristos. Desigur, acest „atunci” este un întreg proces, o întreagă devenire, o vârstă, o etapă, de la copil la matur, este vârsta adolescenței în care vlăstarul crud, fraged, se întărește și devine puternic și viguros.~   - articol preluat de pe site-ul https://doxologia.ro